Evenimente

Concert Gotan Project la Sala Palatului din Bucuresti

Concert Gotan Project la Sala Palatului din Bucuresti

25-06-2010 22:00, Sala Palatului, Bucuresti Domeniu: Muzica

Vineri, 25 iunie 2010, Gotan Project vor sustine un co0cnert la Bucuresti la Sala Palatului. Evenimentul face parte din turneul de promovare a albumului Tango 3.0 lansat in aceasta primavara.
 
Gotan Project au creat un nou stil de muzica, un melanj fabulos, perfect echilibrat, intre pasiunea tangolui argentinian si rigurozitatea electro. Spectacolele lor live, memorabile prin proiectiile video spectaculoase, exploateaza senzualitatea tangoului clasic si interactiunea efervescenta cu sounduri moderne: dub, electro, nu-jazz si break.

 Sinonimul „cool & chic”, muzica Gotan Project se asculta peste tot in lume, de la cluburile din New York pana la plajele din Rio de Janeiro.  Numele trupei este o anagrama a cuvantului „tango”, descriind sintetic muzica pe care o creeaza – un remix al tangoului. Albumul „La Revancha del Tango” (2001), pasaportul lor catre succes, a vandut peste un million de copii si i-a facut faimosi pentru reinventarea tangoului si reintroducerea acestui gen muzical in atentia unei audiente masive.

Francezul Philippe Cohen Solal, argentinianul Eduardo Makaroff si suedezul Christoph H. Müller au in spate 11 ani de cariera si peste 2 milioane de albume vandute. Startul a fost in 1999, cand cei trei au pus bazele trupei la Paris; un an mai tarziu, a aparut single-ul Vuelvo Al Sur/El Capitalismo Foraneo. Au urmat 8 albume: Vuelvo Al Sur (2000), El Capitalismo Foraneo (2001), La Revancha del Tango (2001), Inspiración Espiración (2004), Lunático (2006), El Norte (2006), Gotan Project Live (2008), si ultimul pe lista, Tango 3.0 (2010).  

In fimul “Shall we dance” (2004), Jeniffer Lopez si Richard Gere au dansat pe piesa ”Santa Maria (del Buen Ayre)” de pe albumul „La Revancha del Tango”. Muzica Gotan Project a fost de asemenea folosita in serialul „Sex and the City” si a fost considerata foarte potrivita pentru mai multe episoade din showul TV britanic „Top Gear”. In 2004, o alta piesa de pe albumul “La Revancha del Tango” a facut parte din coloana sonora a filmului „Ocean’s Twelve”. Cantecul "El Capitalismo Foraneo" incepe sa ruleze la finalul scenei in care personajul jucat de Catherine Zeta-Jones il interogheaza pe Matsui, interpretat de Robbie Coltrane.    


Biletele pentru cocneert se vand la mai multe categorii de pret: 120, 160, 210 sau 250 lei si pot fi achizitionate online, pe www.eventim.ro, sau prin reteaua Eventim (magazinele Germanos, Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas). Biletele pot fi achizitionate si in trei rate lunare, doar prin Card Avantaj, la sediul Eventim din str. Grigore Alexandrescu, nr. 56.

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau