Stiri

Avem cei 12 finalisti la Stufstock Newcomers 2010

Avem cei 12 finalisti la Stufstock Newcomers 2010

Timp de patru seri, cele 24 de trupe rock din toata tara, calificate in urma primei etape a Stufstock Newcomers, au cantat in fata publicului foarte numeros venit sa ii sustina in Elephant Pub, din Bucuresti. Juriul si-a facut treaba si a ales cele 12 formatii care merg mai departe si care vor avea sansa sa se lanseze printr-un concert pe scena Stufstock Newcomers din Vama Veche. Cele trei trupe care vor castiga etapa finala din Vama Veche vor canta cate 30 de minute pe scena Rock a festivalului, in ziua de sambata, 21 august 2010.
 
Cei 12 finalisti, alesi in urma concertelor live de saptamana trecuta, sunt, in ordine alfabetica:

Addiction (Braila, hard rock)
Chester
(Bucuresti, emo pop-punk)
Cuantune
(Bucuresti, nu-jazz)
The Da Da's
(Bucuresti, alternative pop-punk)
East Roots (Bucuresti, reggae)
Rava (Iasi, alternative rock)
Robin and the Backstabbers
(Bucuresti, alternative rock)
Schlitz
(Cluj Napoca, punk rock)
Stonebox
(Bucuresti, alternative rock)
Tiptil
(Bucuresti, nu-jazz post punk)
Up To Eleven
(Bucuresti, alternative rock)
White Walls (Constanta, metal core)
 
In prima seara, newcomers-ii au cantat fiecare cate 30 de minute  funk, nu jazz, reggae si fusion in prezenta juriului, a prietenilor si a publicului. A doua seara a fost a trupelor de punk alternativ, iar a treia, a celor de indie alternative. Metal rock-ul a fost prezent in ultima zi a semifinalei, 5 august 2010.
 
Juriul a fost format din Alex Revenco (Jurnalul National, Presedintele juriului), Mircea Oculeanu (Radio Guerilla), Guido Janssens (fost GM EMI Publishing Belgium, fondator Emagic Entertainment in Olanda si Romania), Vlad Gorneanu (ZOB), Dana Papadima (Asociatia Pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural), Hefe (Bring The Noise), Florin Silviu Ursulescu (Radio Romania Actualitati) si Aurelian Dinca / Balauru (Trooper).

Finala Stufstock Newcomers va avea loc la terasa Goblin'n'Gulag din Vama Veche, in zilele de 19 si 20 august 2010 (joi si vineri), pentru ca cei trei castigatori sa cante pe scena Rock sambata, 21 august 2010, in deschiderea trupelor din line-up.
 
Genurile abordate de newcomers sunt foarte variate, de la metal rock, classic rock progressive,alternative rocksau industrial, la chillout jazz, nu jazz, post punk,indie alternative, reggae, electronic pop.
 
Stufstock Newcomers
 
Ca in fiecare an, Stufstock lanseaza si sustine si in 2010 muzica noua a artistilor aflati la inceput de drum, in proiectul Stufstock Newcomers. Organizatorii pregatesc si pentru editia din august de anul acesta scena Newcomers, dedicata trupelor tinere.
 
Prima conditie a concursului a fost ca artistii care vor sa se inscrie sa poata sustine un repertoriu propriu de minim 45 de minute. Peste 60 de trupe si-au trimite demo-urile pana la data de 18 iunie. La finalul primei etape a jurizarii au fost alese 24 de formatii care au intrat in semifinala si au concertat intre 2-5 august 2010 in clubul Elephant Pub din Bucuresti. in urma acestui concert, 12 trupe vor canta pe scena Newcomers din Vama Veche.
 
Cele mai bune trupe care sustin cate un concert pe scena Newcomers vor fi, de asemenea, premiate. Premiul intai, in valoare de 10.000 de euro, consta in productia unui album, cu tot ce presupune o realizare profesionista, de la inregistrare, pana la lansare si promovare ulterioara. Premiul al doilea, in valoare de 5.000 de euro, se va concretiza in productia unui videoclip, iar premiul al treilea, in valoare de 1.500 de euro, aduce formatiei castigatoare un kit muzical pentru sala de repetitii (o statie de chitara, una de bas si un set de cinele). Premiul publicului (de popularitate) inseamna un turneu in cinci orase pentru trupa care il va castiga, organizat de Capricorn & Capricorn Productions, producatorii Stufstock 2010.
 
Fundatia pentru Tineret, Buzau, va oferi castigatorilor un microrecital in cadrul festivalului Top T, ajuns la editia a optsprezecea, si unul in cadrul celei de-a treisprecea editii a festivalului de jazz Bluzau.

Stufstock Newcomers. Ultimii veniti vor fi cei dintai.
 
Aflat la a opta editie, Stufstock va avea loc intre in 16-22 august 2010, pe plaja din Vama Veche. Organizatorii vor aduce si acum trupe rock care deja au facut nopti albe cu mii de fani in Vama, in anii trecuti, cat si muzica noua, pe care Stufstock o lanseaza si o sustine, ca in fiecare an. Zdob si Zdub, E.M.I.L., Trooper, Luna Amara, Kumm, Omul cu sobolani, ZOB, Byron, Implant pentru Refuz, Altar si Trupa Veche sunt artistii care au confirmat pana acum prezenta pe scena Stufstock 2010. Alaturi de concertele extraordinare cu care Stufstock-ul si-a obisnuit de sapte ani publicul, vara aceasta evenimentul va sustine si alte forme de exprimare artistica: filmul, fotografia, literatura si teatrul. Festivalul este produs de compania Capricorn & Capricorn Productions.

Sursa: comunicat de presa Autor: Daimon, postat marti, 10 august 2010, 13:12

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri