Stiri
Iris canta in deschiderea concertului AC/DC
Organizatorii show-ului AC/DC din Romania au deosebita placere sa anunte ca in deschiderea concertului din data de 16 mai vor urca pe scena cei de la IRIS, cavalerii rockului romanesc.
Cu o cariera de peste 20 de ani, IRIS reprezinta cea mai potrivita alegere pentru a concerta inaintea legendarilor australieni, in cadrului unui spectacol care se anunta a fi evenimentul anului in Romania.
"Ne bucuram nespus ca trupa IRIS va avea ocazia sa cante inainte celor de la AC/DC , mai ales ca suntem mari admiratori cu totii!", a declarat Cristi Minculescu, solistul trupei IRIS.
"Va asteptam pe toti in seara zilei de 16 mai si promitem un spectacol de zile mari!", a incheiat acesta.
IRIS sunt programati sa cante chiar inainte de AC/DC , urmand ca inca o trupa de deschidere sa fie anuntata in cel mai scurt timp.
Organizatorii concertului AC/DC au pus in vanzare inca 1000 de bilete Golden Circle .
Acestea vor fi disponibile incepand de miercuri, 5 mai.
Recomandam cu fermitate sa achizitionati bilete doar din punctele autorizate.Toate biletele vor fi scanate la intrare.
Cel mai asteptat eveniment al anului, concertul celor de la AC/DC este programat in data de 16 mai, in Piata Constitutiei din Bucuresti, incepand cu ora 18.00.
Australienii vor ajunge in Romania in cadrul Black Ice Tour, care promoveaza ultimul album semnat AC/DC .
Dupa anul 2009, un an dificil pentru Iris , dar incheiat cu succes, anul 2010 a inceput la fel de bine.
Formatia are multe concerte, pregateste lansarea unui nou album si a dvd-ului din concertul de revenire pe scena de pe 8 octombrie 2009, de la Sala Polivalenta unde a fost lansata si intreaga discografie Iris pe suport cd, inclusiv primele 5 albume din cariera trupei, care au fost scoase pe piata pana in 1993 doar pe vinil.
Fanii Iris sunt acum asteptati si in Piata Constitutiei pe 16 mai, pentru a-i vedea inca o data pe scena intr-un concert senzational, asa cum ne-au obisnuit.