Stiri

"Prietenii tai" nu vor sa termine ca "Seinfeld"

"Prietenii tai" nu vor sa termine ca "Seinfeld"

Dupa zece ani in care popularitatea personajelor a crescut de la un episod la altul in cele 236 de pina acum, serialul "Prietenii tai" se incheie. Din septembrie 1994, cind cei sase prieteni au fost prezentati telespectatorilor, serialul a intrat intre primele 10 succese din istoria televiziunii americane. Incheierea povestii este programata pentru 6 mai, cind vor fi difuzate o retrospectiva de o ora si un ultim episod care va dura inca o ora.

Pentru realizatori este o presiune imensa, avind in vedere faptul ca finalurile de serial din ultimii ani au cam dezamagit spectatorii. Este celebru cazul ultimei parti din "Seinfeld", care, cu sase ani in urma, a fost promovata pina cind a devenit o adevarata "obsesie nationala" pentru americani. Rezultatul a fost ca o mare parte din public si-a manifestat dezamagirea provocata de ultimul episod, petrecut de Seinfeld si ceilalti amici ai sai in puscarie. Dupa ce producatorii vor broda tot ce gasesc de cuviinta in jurul serialului, concursuri de frumusete, petreceri private la care sint scoase la concurs invitatii, "Friends" nu va disparea de tot.

Realizatorii au decis ca ar fi mult mai bine sa inceapa un nou serial, care se va numi "Joey", si in care rolul principal va fi al lui Mat LeBlanc, cel pe care publicul il cunoaste deja din "Prietenii tai".

Incasari-record din publicitate

Pentru ultimul episod, NBC a inregistrat un record in privinta preturilor pe care le-a stabilit pentru publicitate. In medie, 30 de secunde de reclama in timpul ultimului episod din "Prietenii tai" costa doua milioane de dolari. Pretul se apropie de cei 2,3 milioane de dolari incasati pentru 30 de secunde de publicitate in timpul finalei Super Bowl din acest an. In ceea ce priveste serialele de televiziune, recordul ii apartinea lui "Seinfeld" - 1,7 milioane de dolari pentru 30 de secunde in timpul ultimului episod, in 1998. Calculele au aratat ca, pentru publicitatea din ultimul episod al serialului "Friends", NBC ar trebui sa incaseze 64 de milioane de dolari.

Sursa: evenimentulzilei.ro Autor: Anonymous, postat joi, 29 aprilie 2004, 10:18

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri