Stiri
Ringul de dans din Saturday Night Fever va fi scos la licitatie
Ringul de dans din filmul "Saturday Night Fever" cu John Travolta, va fi scos la licitatie. Ringul multicolor cu o suprafata de 25 mp, dotat cu 304 becuri, se afla intr-un club de noapte din Brooklyn, care va fi inchis. El va fi scos la licitatie pe 1 aprilie. Casa de licitatie californiana "Profiles in History" a informat ca a primit oferte din toata lumea, de la particulari si proprietari de cluburi de noapte. Dupa realizarea filmului, ringul a devenit principala atractie a clubului "2001 Odyssey", rebotezat "Spectrum" in anii '80. "Ani la rind, mii de oameni au venit aici doar pentru a-l vedea. Ringul este incredibil de popular printre turisti, mai ales cei europeni. Era inima clubului", a declarat patronul Jay Rizzo. Lansat in 1977, "Saturday Night Fever" este povestea lui Tony Manero, un muncitor new yorkez cu o viata obisnuita dar care devine in fiecare simbata seara regele celei mai mari discoteci din Brooklyn, "2001". Filmul, care a marcat apogeul erei disco, a facut un star din John Travolta si i-a adus o nominalizare la Oscar.