Stiri
Rolling Stones a blocat circulatia la Bruxelles
Aproximativ 33.000 de fani s-au adunat, marti seara, pe arena din satul belgian Werchter sa-si aplaude idolii Rolling Stones. De altfel, comentand varsta celor care vor veni in vara asta sa-i aplaude pe stadioanele europene, chitaristul Keith Richards spunea ca probabil primii fani ai trupei isi vor aduce de data aceasta si nepotii la concerte, in incercarea de a transmite trupa ca pe un fel de testament muzical intre generatii.
"N-as putea spune ce-i atrage, dar, pentru ca-i atrage asa de tare, cel mai probabil trebuie sa fie ceva legat de muzica", spune Keith Richards. In ultimul interviu acordat revistei Playboy, pe 8 decembrie 1980, Lenon desfiintase Rolling Stones, spunand ca e nemaipomenit sa fii intr-o trupa cand ai o anumita varsta. Dar cand mergi pe 40 si inca ai una, inseamna ca n-ai depasit mintea unuia de 18. Declaratiile de acum ale rebelului Richards, care, ca si Mick Jagger, a trecut deja de 60 de ani, sugereaza insa ca Rolling Stones va ramane tanara intotdeauna: "Nu sunt pregatit sa renunt la muzica. Va asigur ca o sa urc pe scena si cand voi ajunge in scaun cu rotile".
Cea de-a doua parte a turneului european, lansata prin concertul de la Bruxelles, va include 30 de tari, multe dintre ele din sudul si estul Europei, in care trupa britanica va canta pentru prima oara in lunga sa istorie. "O multime de teritorii noi, o multime de teritorii de cucerit", a declarat si Mick Jagger. "Europa este asa de diversa. De fiecare data cand ne indreptam catre un nou oras, stim ca publicul va avea alta cultura si, cel mai probabil, va vorbi alta limba. Vom avea o vara teribila, a mai spus el."
The Bigger Bang Europe 2007 va ajunge la Bucuresti pe 17 iulie, la trei zile dupa un concert la Belgrad si cu trei zile inainte de spectacolul de la Budapesta. Dupa concertul din Werchter, circulatia a fost blocata pe mai multe autostrazi, politia rutiera fiind confruntata cu ambuteiaje care s-au intins pe mai bine de 30 de kilometri pe autostrazile E40 si E314, care leaga orasul Bruxelles de Werchter.
Concertul a fost deschis de cantaretul nord-irlandez Van Morrison, invitatul trupei Rolling Stones.