Stiri
Snoop Dogg va da cu matura in parc
Drept pedeapsa pentru detinerea ilegala a unei arme intr-un aeroport, rapperul va fi nevoit sa faca munca in folosul comunitatii. Snoop Dogg, pe numele sau real Cordozar Calvin Broadus Jr., va petrece 160 de ore facand curatenie intr-un parc din districtul Orange, conform avocatului Donald Etra.
Interpretul va fi nevoit sa sustina absolut orice activitate legata de ingrijirea spatiului de recreere, de la maturatul frunzelor pana la vopsirea bancilor. "Este incantat de contributia sa la curatenia districtului Orange", a declarat avocatul rapperului sustinand ca nu a fost stabilita nicio data exacta pentru inceperea activitatii comunitare.
Snoop, in varsta de 35 de ani, a pledat vinovat luna trecuta la acuzatia de posesie a unei arme periculoase. A fost arestat pe 27 septembrie 2006 pe aeroportul John Wayne dupa ce s-a descoperit ca detinea un baston rabatabil in geanta pentru laptop, Snoop sustinand la locul faptei ca asa-zisa arma este un simplu accesoriu necesar noului sau videoclip filmat in New York.