Stiri

Vineri se decide care este prima pereche eliminata din noul sezon Dansez pentru tine

Vineri se decide care este prima pereche eliminata din noul sezon Dansez pentru tine

Vineri seara, la Pro Tv, primul duel al noului sezon va aduce si prima eliminare din competitia visurilor. Activistul ecologist de la Asociatia MaiMultVerde, Dragos Bucurenci si Elena Geru sau Doru Todorut, jumatatea trupei DeepCentral si Emanuela Oprisan sunt la un pas de a-si dansa ultima sansa in ringul de la "Dansez pentru tine". Telespectatorii Pro Tv sunt singurii care pot decide soarta visurilor celor doua perechi aflate la duel votand perechea pe care si-o doresc mai departe in concurs prin sms la 1276 cu textul “Dragos” sau “Doru” sau telefonic atat din tara, cat si din strainatate la 0900760602 pentruDragos si Elena si 0900760600 pentru Doru si Ema.

Duelistii vor avea de trecut un duel dificil pentru care s-au pregatit peste ore pe zi saptamana aceasta. Dragos si Doru alaturi de partenerele lor vor avea de dansat cele doua stiluri care i-au condamnat la duel, quickstep si stomp, dar si unul dintre dansurile noii editii, salsa sau dansul-ritual.

Catalin Botezatu, Catalin Morosanu, Anamaria Ferentz, Diana Dumitrescu, Iuliana Luciu si Andreea Spataru se vor lupta pentru a cuceri juriul in pasi energici si dificili de salsa, dar si in coregrafii elaborate pentru un alt stil nou introdus in competitie, dansul-ritual. Fie ca vor face ritualul ceaiului in platoul emisiunii, fie ca vor prezenta fascinantul dans haka, perechile concurente vor aduce din nou spectacolul total in direct, in ringul visurilor. Platoul emisiunii va fi inundat de frumusete si de iubire vineri seara, pentru ca in ring vor reveni pentru un dans special menit sa ajute un caz dificil din afara concursului doi indragostiti care au fost pe rand concurenti in sezoanele trecute ale emsiunii “Dansez pentru tine”.

Laura Cosoi si Smiley vor dansa in scop caritabil un tango pe una dintre piesele cantaretului si vor reaminti telespectatorilor cat de importante sunt intr-o coregrafie sentimentele care-i leaga pe dansatori. Stefan Banica pregateste un moment artistic special in editia de vineri alaturi de Madalina Manole, iar Edi Stancu alaturi de baletul emisiunii promit momente coregrafice inedite in noua componenta. Rolul cel mai important insa in editia de vineri il va avea publicul telespectator de care depinde soarta a doua visuri nobile.

Dragos Bucurenci si Elena Geru (20 de ani, Ramnicu Sarat, jud. Buzau ) lupta pentru oamenii care i-au schimbat Elenei destinul si cursul vietii: parintii adoptivi si iubitul sau Iulian. Elena a fost abandonata la nastere, iar ceea ce este ea astazi se datoreaza parintilor ei adoptivi care au salvat-o si au iubit-o mai presus de orice. Elena a avut nesansa de a se naste intr-o familie in care n-a fost dorita. A fost abandonata intr-un leagan de copii din Buzau ca o simpla papusa fragila cu ochi mari albastri.

Norocul i-a suras totusi cand a fost adoptata de un cuplu de tineri casatoriti care isi doreau nespus de mult un copil. Din acea clipa atat viata Elenei, cat si a celor care i-au devenit parinti s-a schimbat. Stela, mama adoptiva, a visat intr-o noapte o fetita blonduta de aproximativ patru luni care o striga “mama”.

Imediat dupa acest vis, Stela a inceput sa caute cu disperare in leagane si orfelinate pentru a adopta un copil. Dupa patru luni de cautari a gasit-o pe Elena, a gasit fetita pe care a visat-o. Intreaga lor viata, parintii s-au sacrificat pentru educatia Elenei. Aceasta a facut balet inca de la varsta de 3 ani si 8 luni. A facut si pian. Mama ei a fost cea care a dus-o in brate la repetitii cat a fost mica si chiar si dupa ce s-a imbolnavit a fost langa ea si a sustinut-o. Acum Elena vrea sa-i vada zambind linistiti, fara grija bolilor si a zilei de maine, sa le intoarca sacrificiile cu care au crescut-o si sa le multumeasca pentru viata frumoasa pe care i-au daruit-o.

Cei care vor ca visul Elenei sa se implineasca, pot trimite sms la 1276 cu textul Dragos sau pot suna din tara sau din strainatate la 0900760602. Doru Todorut si Emanuela Oprisan (18 ani, com. Lipanesti, jud. Prahova ) lupta ca prin dans sa aduca un zambet familiei Emei, mamei si celor 6 frati, care au dus o viata grea, intr-o familie cu un tata mereu absent si fara posibilitati materiale. Mama Emanuelei si-a daruit intreaga viata celor 7 copii, a muncit pentru ei, a suplinit locul tatalui, care si-a abandonat familia si le-a facut numai probleme. Emanuela vrea ca mama ei sa se intoarca de la munca din Italia, acolo unde a plecat pentru a-si intretine familia, vrea sa isi ajute fratii care au probleme materiale, dar si cele doua nepotele cu probleme de sanatate.

Telespectatorii care vor sa o sustina pe Emanuela in cursa pentru implinirea unui vis o pot face salvand-o de la duel printr-un sms la 1276 cu textul Doru sau prin telefon din tara sau din strainatate la 0900760600. Emisiunea poate fi urmarita si LIVE pe www.dansezpentrutine.ro, vineri, de la ora 20:30!

Sursa: Pro Tv Autor: Adi.Vrauko, postat miercuri, 24 martie 2010, 18:15

Comentarii(0)

Adauga comentariul tau

 

Ai o stire?

 

Daca ai aflat ceva interesant si vrei sa impartasesti cu noi, ai numai de castigat!

Adauga stire

Arhiva stiri