FANCLUB.ro

Trupa Phoenix, cunoscuta in Occident ca Transsylvania-Phoenix, este cea mai titrata formatie romaneasca de muzica rock, infiintata in 1962, la Timisoara.

Phoenix a fost deschizatoare de drumuri in muzica adresata publicului larg in Romania celei de a doua jumatati a secolului XX. Membrii formatiei au abordat numeroase subgenuri ale rock-ului; traseul stilistic al formatiei a pornit de la muzica beat, evoluand spre rock psihedelic si de aici catre hard rock, cu un numar de experimente de rock progresiv. In anii 1970, efectele schimbarilor politice din tara asupra vietii culturale au adus la destramarea multor formatii de gen. Intre cele care au continuat prin adoptarea unui stil nou, Phoenix a avut una dintre cele mai neasteptate evolutii, dand nastere subgenului rock numit etno rock (inspirat din folclorul romanesc autentic, comparabil cu celtic rock-ul initiat de formatia irlandeza Horslips cam in aceeasi perioada).

Prima perioada din viata trupei Phoenix a fost considerata perioada beat (1962 - 1970)

Formatia este una dintre primele de muzica rock din Romania (alaturi de Uranus, Cometele si alte cateva), numite in epoca „formatii de chitare electrice”. Ca in cazul altor grupuri aparute in acei primi ani, modelul urmat a fost cel propus de formatia britanica The Shadows, care il acompaniaza pe cantaretul Cliff Richard in filmul „Tinerii” (The Young Ones, 1961). Titulatura initiala a fost „Sfintii”, schimbata in „Phoenix” la propunerea chitaristului Claudiu Rotaru pentru a evita conflicte cu autoritatile vremii.

Anul infiintarii Phoenix este 1961, grupul facandu-si debutul un an mai tarziu. Primii ani au fost mai curand o faza de experimentare a noului gen muzical (in plina dezvoltare si in Vest), practicile formatiilor din invazia britanica (The Beatles, The Rolling Stones) fiind initial imitate. Aportul componistic al muzicienilor Phoenix este redus, repertoriul fiind majoritar alcatuit din versiuni cover ale unor piese scrise de formatiile vestice amintite.

A urmat apoi o perioada blues, din anii 1970 – 1971.

Imediat dupa plecarea lui Moni in S.U.A., formatia Phoenix a fost interzisa pe plan local pentru mai bine de un an. ARIA nu mai avea voie sa faca turnee cu ei, iar la Radio si la Televiziune nu s-au mai difuzat inregistrarile avandu-i ca protagonisti. Claudiu Rotaru se retrasese din formatie, astfel incat din vechea componenta mai ramasesera doar Nicu Covaci, Dorel Vintila, Bela Kamocsa si Günther Reininger.

Urmeaza o scurta perioada in care formatia canta mai multe piese blues-rock, in majoritate compozitii de-ale lui Günther Reininger, cu text in limba engleza. Acesta era solist vocal, cantand totodata si la pian. Formatia dadea reprezentatii in fiecare sambata seara, la clubul PM6. Cu un repertoriu asemanator s-au prezentat si la Festivalul Studentesc din 1970, organizat la Sala Palatului din Bucuresti, dar impresia lasata nu a fost extraordinara. De asemenea, au participat si la un concert de binefacere, tinut pentru sprijinirea victimelor inundatiilor din mai 1970.

O alta experienta notabila din aceasta perioada a fost realizarea unui concert la Casa de Cultura a Studentilor din Timisoara, in care sectiunea ritmica a fost sustinuta de catre doi tobosari: Dorel Vintila si Eugen Gondi, la ora aceea un tobosar de jazz virtuoz, recunoscut in tara. Primul a preluat metrica si fluxul pieselor, in timp ce al doilea a realizat break-urile si percutia.

In vara anului 1970, formatia a sustinut recitaluri la hotelul „Europa” din Eforie Nord, in toamna survenind noi schimbari in componenta formatiei. Pleaca Bela Kamocsa, fiind inlocuit de catre liderul formatiei cu Zoltan Kovacs (ex-„Clasicii”). In noiembrie-decembrie este cooptat in formatie si Mircea Baniciu. Impreuna incep repetitii cu piese din repertoriul formatiei.

In acelasi timp, in decembrie 1970, Victor Carcu reuseste sa ii convinga pe membrii formatiei sa participe la realizarea piesei de teatru „Tiganiada”, a lui Ioan Budai-Deleanu. Fiecare primise un rol, inclusiv textierii si oamenii apropiati formatiei, unii trebuind sa si cante la un moment dat.

Turneul care a urmat, in decembrie 1970 - ianuarie 1971 a fost incununat de un real succes. Multi dintre spectatori, neintelegand faptul ca membrii formatiei participau doar in piesa, au facut presiuni pentru a obtine un minirecital Phoenix la sfarsitul piesei, ceea ce s-a si intamplat.

Ulterior acestui turneu teatral a fost cooptat Liviu Butoi, care canta la flaut si la oboi. Au fost sustinute o serie de concerte cu ARIA. Din aceasta perioada dateaza melodiile „Dorinta”, „Aminteste-ti”, „Niciodata” si probabil si „Te intreb pe tine, soare...”. De asemenea compun noi piese cu filon folcloric, incercand sa-si creeze un stil specific.

Participa la cea de-a doua editie a Festivalului „Club A”, in mai 1971. Cu mai multe piese de folclor arhaic, aproape toti membrii obtin premii individuale pe instrumente.

Vara anului 1971 aduce plecarea lui Zoly Kovacs si a lui Dorel Vintila, in locul carora au fost cooptati Josef Kappl (ex-„Clasic XX”) si respectiv Cornel Liuba („Tula”), un fost elev de-al lui Pilu Stefanovici.

Directivele lui Nicolae Ceausescu, exprimate in iulie 1971, intr-o conferinta de la Mamaia, privind creatia artistica din Romania, pun in impas multe formatii cu repertoriu occidental, nu insa si pe liderul Nicolae Covaci, care se hotaraste sa o apuce pe un nou drum. In noaptea de 1 spre 2 iunie 1977, camionul cu formatia ascunsa in boxe paraseste tara prin vama de la Portile de Fier. Dupa mai multe ore de stat in vama, in timpul carora camionul este perchezitionat de catre graniceri, Nicu Covaci, care emigrase legal in Olanda cu un an inainte, reuseste sa-i scoata clandestin din Romania, trecand in Iugoslavia. Dupa cum povesteste liderul formatiei, vigilenta granicerilor vecini a fost adormita cu pachete de bani si discuri cu muzica.

Phoenix, se muta asadar pentru o buna perioada in Germania, acolo unde continua sa activeze pe plan musical.

Dupa plecarea baietilor din tara, conform spuselor lui Dan Chisu, se credea ca au fost eliminati in secret de catre Securitate. Mircea Baniciu a fost chestionat o vreme de Securitate. Usurarea a venit in momentul in care la Radio Europa Libera s-a anuntat faptul ca membrii formatiei au ajuns cu bine in Germania Federala.

Pentru formatie incepe o perioada grea, plina de lipsuri si privatiuni, dar si de creatii muzicale. Dupa ce s-au terminat banii stransi de Nicolae Covaci intre timp, fiecare a incercat sa se descurce cum a putut, prestand diferite munci, sau plecand pe la diverse formatii. Perioada scurta, de circa un an, in care au avut concerte impreuna, rare si prost platite, a fost marcata de revenirea lui Moni Bordeianu din Statele Unite ale Americii, care a preluat rolul de solist vocal.

In aceasta perioada s-a incercat cantarea in limba romana, mai apoi cu text englezesc, a pieselor de rezistenta din tara. Au aparut „Winter”, „Music and Muzak”, „Rock and Roll Bird”, „Wedding”, „Gipsy Story”. Krauser si Kappl incep sa creeze primele piese cu sunet vestic („Alaska”, „Get Around”, „Brontozaur dat cu aur” etc.) disociindu-se astfel de viziunea de atunci a liderului Covaci, care dorea o continuare a liniei din tara. „Recunosc ca am fost un prost. Ei imi spuneau ca trebuie sa cantam altceva si in engleza. Eu, in patriotismul meu natang, tineam mortis s-o facem in romaneste, fara a schimba stilul. Azi, le dau dreptate.” Incep astfel disputele stilistice dintre Covaci si restul membrilor formatiei. Initial s-a dorit scoaterea unui LP intitulat „Zgariati-va pe ochi”, care cuprindea piesele „Alaska”, „Zicala dobei”, „Wedding”, „Winter”, „Sunset” si altele. Producatorii caselor de discuri se aratau placut impresionati de piesele prezentate, insa replicau ca ei nu sunt institutii de cultura, ci de facut bani. Propunerile acestora de a crea noi compozitii in stilul hit parade s-au lovit de refuzul categoric al liderului Nicu Covaci. Din materialul initial a mai ramas in discutie doar piesa „Winter”. Formatia urma sa intregistreze o noua varianta a ei, urmand a fi editat un single. Evenimentele ulterioare nu au mai permis acestui proiect sa capete viata.

In timpul unei dispute creative serioase, la finalul unei perioade in care membrii formatiei aveau nervii intinsi la maxim, Nicu Covaci utilizeaza argumente dintre cele mai solide impotriva celor formulate de Josef Kappl. Drept rezultat, formatia se desparte. Mircea Baniciu declara intr-un interviu ca si renuntarea la Moni Bordeianu — care nu mai putea face fata in studio — a fost una din cauzele care a dus la destramare. De asemenea, aprecia ca Erlend Krauser era o fire dificila. Ulterior, Kappl, Krauser si Lipan formeaza o noua trupa, Madhouse, cu care reusesc sa scoata un disc, in 1979, primit insa cu rezerve de catre public.

In 1980 Madhouse se desparte la randu-i, J. Kappl si E. Krauser plecand la formatia „Lake”, iar Ovidiu Lipan revenind la Phoenix. Potrivit lui Mani Neumann, si Josef Kappl a avut initial intentia de a reveni in Phoenix.

Intre timp, Covaci reuseste sa il coopteze in formatie pe Mani Neumann alaturi de alti violonisti. Este creata o trupa de rock „rea si agresiva”, compusa din sase oameni (doua viori electrice, violoncel electric, chitara bas, chitara electrica si baterie), care sustine concerte o vreme, cu mult succes la public, fiind un concept nou pe acele timpuri.

 Desi Nicu Covaci era singurul roman din formatie, dupa un an cu 8-14 ore de repetitii zilnic, fiecare membru al formatiei stia sa cante piesele consacrate, in limba romana, fara accent. De acest lucru, liderul formatiei s-a aratat foarte mandru.

In 1980, Nicolae Covaci, alaturi de noua formatie, pune bazele unei opere rock, intitulata „Empire of Vampires”. Din aceasta faceau parte si piesa titulara si „Running”, aparute ceva mai tarziu pe discuri. Covaci dorea nu atat respectarea adevarului istoric, ci mai ales urmarirea si punctarea motivatiilor psihologice pe care le-a avut Vlad Tepes in actiunile sale.

In acelasi an, formatia participa la Festivalul de Muzica Pop al Debutantilor, organizat in Würzburg, si primeste premiul „Deutsche Phonoacademie”, aparand cu piesa „Stars Dance” pe compilatia live „Folk, Lied, Song – Nachwuchs Festival '80”. In 1981 este scos primul disc occidental al formatiei, aflata deja sub numele de „Transsylvania Phoenix”, pentru a nu fi confundata cu o formatie similara. Este intitulat „Transsylvania” si inregistrat in formula N. Covaci (chitari, voce), Mani Neumann (vioara, voce), Tom Buggie (chitara bas), Ovidiu Lipan (baterie), Sabin Dumbraveanu (violoncel) si Ivan Kopilović (voce). Discul este bine primit, insa dupa epuizarea primelor 5.000 de exemplare, in numai cateva zile de la lansare, „Belaphon” a refuzat sa mai scoata si o a doua editie. Producatorii au replicat ca nu sunt dispusi sa deschida o noua piata pentru asemenea gen de muzica. Lipsita de sprijin consistent si avand astfel de piedici in fata, formatia se desparte iar, pentru o perioada mai lunga.

Ovidiu Lipan se implica in diverse proiecte. Canta in si alaturi de Eruption, Gilbert Bécaud, Ginger Baker (fost in formatia Cream), Herman Rarebell (Scorpions), Rated X.

Josef Kappl ramane basist in formatia Lake pana in 1986, continuand totodata o serie de proiecte personale, alaturi de Heinz Rudolf Kunze (1981-1994), iar mai apoi si de Tudor (Toscho) Todorović cu care a scos doua discuri de blues („Serious Fun” in 1996 si „Back by Popular Demand” in 1999).

Erlend Krauser a cantat cu Roter Mund, dupa care, din 1985, a inregistrat sase LP-uri solo (incepand cu „Ambrosia”). „Flight of the Phoenix”, lansat in 1991, a ajuns pe locul 20 in „Top New Age” al revistei americane „Billboard”. Intre timp a devenit profesor de chitara si a mai avut o serie de alte colaborari muzicale cu Goombay Dance Band, Taco si James Last. Colaborarile cu Phoenix au fost sporadice, fiind legate mai mult de proiectele lucrate impreuna cu liderul Nicolae Covaci: in 1986 si 1987 operele de la teatrul din Osnabrück, iar in 2000 albumul „In umbra marelui U.R.S.S.”.

Mircea Baniciu, ramas in tara, scoate cateva discuri folk („Mircea Baniciu” - 1980, „Tristeti provinciale” - 1981, „Ploaia” - 1984, „Secunda 1” - 1989, „Secunda 2” - 1992) apreciate de public. In concerte canta totodata si hiturile mai vechi (Andri Popa, Mugur de fluier, Mica Tiganiada etc.), pastrand vie astfel legenda Phoenix in randul noilor generatii din Romania.

Günther Reininger emigreaza si el in Germania Federala, la inceputul anilor '80, intemeindu-si o familie. Cu toate ca si-a infiintat un studio bine echipat, cu posibilitatea inregistrarii pe 16 canale, dotat cu toate efectele posibile, si avand 6 - 8 claviaturi de ultima ora, muzica a ramas pentru el un hobby. S-a apucat de pictura si si-a dedicat timpul cu precadere familiei sale.

Mani Neumann, impreuna cu Ulli Brand, pe care il intalnise din 1979, si cu basistul Ecke Volk, infiinteaza in 1982 Trio Farfarello, „pur si simplu pentru ca vechiul Düsseldorf avea nevoie de trio-ul sau, care sa faca muzica la un nivel superior” [22]. Mani va pastra stranse legaturi cu Nicolae Covaci de-a lungul acestei perioade, avand sa declare mai tarziu: „Farfarello a avut mare succes la vremea respectiva, dar ei au fost, bineinteles, influentati de muzica grupului Phoenix”.

Nicu Covaci – absolvent al Facultatii de Arte Plastice din Timisoara – se reapuca de pictura si sculptura. Preda arta plastica in Osnabrück si creeaza o serie de tablouri, cel mai cunoscut fiind giganticul „Gladiator 2000” (1986), expus in exteriorul salii de sport din acelasi oras. Avand dimensiuni imense (45 × 6 metri) este realizata printr-o tehnica speciala, cu vopsele care intra in panza, ceea ce face ca pictura sa reziste foarte mult timp. Printre altele, la cererea primariei din Osnabrück, creeaza o statuie a zeitei fertilitatii („Fruchtbarkeitskönigin”), avand forme rubiconde. Dupa ce au vazut lucrarea, membrele unei organizatii de femei au protestat vehement, acuzandu-l pe Covaci ca zeita are capul prea mic si ca „asta e semn de prostie”. Totodata, in opinia lor, sculptorul sugera prin acea statuie ca femeia e o masina de facut copii. Drept urmare, statuia i-a fost confiscata lui Nicolae Covaci, el nemairamanand decat cu fotografiile. Chiar si astazi, in Osnabrück sunt expuse, in interior sau in exterior, lucrari de-ale sale. Tot in aceasta perioada creatiile lui Covaci participa la o serie de expozitii. Este vremea bandelor de motociclisti si a primului „Jaguar” pe care si l-a luat Nicu Covaci...

Proiectele muzicale ale liderului Phoenix sunt sporadice, in 1983 cantand in duet cu Dzidek Marcinkiewicz. In 1986 este solicitat de primaria din Osnabrück pentru a pune in scena opera „Evita” (Andrew Lloyd Weber), impreuna cu Erlend Krauser, iar un an mai tarziu pentru opera „Jesus Christ Superstar” (Andrew Lloyd Weber, Tim Rice), ambele incununate cu un mare succes, incasarile teatrului din Osnabrück sporind de aproximativ 5 ori.

In 1987 Nicu Covaci si Josef Kappl reincep colaborarea. Este scos un single, „Ballade For You/The Lark”, continand doua prelucrari ale unor celebre compozitii romanesti („Balada pentru vioara” din 1880 a lui Ciprian Porumbescu si „Ciocarlia”, melodie populara). Producatorul discului este Josef Kappl, care nu apare insa creditat pe coperta ca facand parte din formatie. Cu toate acestea, in aceasta perioada au compus impreuna o serie de piese si demouri in limba engleza („Bounty Man” etc.) si au cizelat piesele operei „Empire of Vampires”.

In acelasi an, pe compilatia „NDR - HörFest 87” apar doua melodii ale formatiei: „Empire of Vampires” si „Die Lerche” (alias „The Lark”).

Anul urmator, 1988, aduce doua materiale din partea formatiei Transsylvania Phoenix, care de aceasta data il include si pe basistul Josef Kappl (totodata si producator). Acesta se va ocupa de chitara bas, claviaturi si percutie sintetizata. „Tuareg/Mr. G's Promises” contine doua piese cu bataie lunga inspre Moscova si U.R.S.S., unul dintre motivele pentru care titlul lor original („Afganistan”, respectiv „Perestroika”) a fost schimbat la editare. Acest disc a fost urmat de un maxi-single, intitulat doar „Tuareg”, avand patru piese („Tuareg”, „Tuareg extended version”, „Mr. G's Promises”, si „The Lark”).

Spre sfarsitul anului, vechea formatie se reuneste, o data cu revenirea lui Ovidiu Lipan si a lui Mani Neumann. Sunt sustinute cateva concerte in Germania Federala, continuate si in anul urmator.

Din 1989 dateaza o inregistrare facuta de Mircea Florian la o intalnire in trei, la care au participat si Nicu Covaci si Nicu Vladimir. Au fost imortalizate piese in stadiul de proiect, printre care „Iovano” (aparuta pe disc abia in 1999) si [Maicuta], inca neinregistrata.

Pe 20 decembrie 1989 are loc un concert in „Hyde Park” din Osnabrück, in timpul caruia membrii formatiei sunt anuntati despre Revolutia inceputa in Romania. Membrii Phoenix izbucnesc in lacrimi de bucurie pe scena si dedica acel concert evenimentelor din tara. Materialul inregistrat in timpul acelui concert va fi utilizat mai apoi in 1990, pentru a produce un nou album.

In primele zile ale lui ianuarie 1990 Nicu Covaci se reintoarce cu trenul in Romania, reusind sa apara in prima editie de dupa Revolutie a emisiunii „Meridianele cantecului”, prezentata de Octavian Ursulescu la TVRL. In cursul anului, i se vor lua mai multe interviuri, uneori impreuna cu Mircea Baniciu. In acestea, liderul formatiei dezvaluie pentru prima data in mod public cateva din simbolurile ascunse de textierii formatiei in piesele perioadei 1967 - 1976. Tot in ianuarie se reintoarce si Ovidiu Lipan, aducand 24 t de ajutoare pentru municipiul Iasi. In aceeasi luna, Moni Bordeianu si Erlend Krauser — fosti membri ai formatiei — inregistreaza „Pasari albe”, o piesa dedicata Revolutiei si romanilor ce au participat la infaptuirea acesteia.

In luna mai are loc prima intalnire a lui Nicu Covaci cu publicul roman, dupa o absenta de 13 ani, la festivalul dein Parcul Tineretului din Bucuresti, unde, impreuna doar cu Mircea Baniciu si cu Mani Neumann, canta cateva piese vechi cunoscute. Tot publicul (6 - 7.000 de oameni), printre care cei mai multi erau nascuti dupa plecarea clandestina in Germania a formatiei, demonstreaza ca stiu toate textele, silaba cu silaba. Acest fenomen se va repeta la fiecare concert Phoenix din aceasta perioada. A doua zi are loc un concert sustinut impreuna cu cativa prieteni.

Nicu Covaci dorea organizarea mai multor concerte in tara, incepand cu Pastele acelui an, drept pentru care a contactat cateva firme specializate din strainatate. Acestea i-au promis sprijinul pana in ultima clipa, dupa care s-au retras.

Singura realizare notabila din acest punct de vedere a apartinut mai vechiului baterist al formatiei, Costin Petrescu, care a reusit impreuna cu Asociatia Romanilor din Paris sa organizeze un concert in capitala Frantei, in sala La Cigalle, pe 31 martie 1990. Actiunea a reprezentat concertul reunirii, in formatia intregita revenind Mircea Baniciu. Sectia ritmica era asigurata atat de Ovidiu Lipan (baterie) cat si de Costin Petrescu (percutie), acesta din urma aducand un set de vreo 35 de tobe diferite, clopote, si un gong chinezesc. La vioara a cantat de acum nelipsitul Mani Neumann. Concertul a avut drept scop adunarea de fonduri pentru Romania. Günther Reininger a declinat participarea sa la concert, datorita mai multor probleme pe care le avea la acea data, dar a marturisit ulterior ca regreta. Dupa acest eveniment, era proiectat un concert monumental, al revenirii in tara, de data aceasta la Timisoara, dar el nu a mai putut fi sustinut din lipsa de organizatori.

In vara lui 1990 sunt realizate inregistrari in sala Hyde Park din Osnabrück, Germania, acestea fiind folosite la producerea unui nou material. Vocea lui Mircea Baniciu a fost inregistrata si adaugata ulterior, in „Studio N” din Köln, Germania, iar masterizarea a fost facuta in „Happy Valley Studios” din Osnabrück. Producator a fost Josef Kappl.

Inregistrarile s-au facut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare intre ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), in acest mod fiind finisate 18 piese. Initial se dorea editarea unui disc intitulat

Inregistrarile s-au facut digital, cu echipament profesionist (3 magnetofoane cu 32 de canale fiecare, cu posibilitate de cuplare intre ele; 3 mese de mixaj computerizat etc.), in acest mod fiind finisate 18 piese. Initial se dorea editarea unui disc intitulat „Phoenix”, in colaborare cu o casa de discuri occidentala, iar albumul trebuia sa apara in tara in perioada august - septembrie. Nereusind aceasta varianta, in octombrie produsul a fost adus in România si propus Electrecordului spre editare, având ca termen de lansare decembrie 1990. Datorita faptului ca oferta casei românesti de discuri nu acoperea nici macar pe jumatate costurile productiei, negocierile au fost intrerupte, iar materialul a fost pus „la sertar”. Acesta a fost scos pe piata oficial mult mai târziu, in 1997, fiind intitulat „Aniversare 35”, desi o varianta piratata a acestuia aparuse cu circa doi ani inainte.

In acelasi timp, Radio Timisoara Libera, in cadrul serialului „Istoria muzicii rock”, a difuzat o serie de 5 emisiuni a câte o ora despre Phoenix (ciclu intitulat „Phoenix - istoria unui mit”), in care au fost prezentate o serie de piese inedite si au fost rememorate multe intâmplari din cadrul formatiei. Printre invitatii realizatorului Petru Umanschi s-au aflat Bela Kamocsa si Sorin Barca. Nicu Covaci nu a putut fi prezent live, in acele zile purtând negocieri la Bucuresti, cu Electrecordul, dar Umanschi ii luase un interviu inregistrat pe banda, cu câteva zile inainte.

Tot in 1990 a fost vehiculata ideea infiintarii unor fan-cluburi Phoenix, in Bucuresti si la Timisoara, locuri in care sa se gaseasca informatii la zi cu privire la activitatea formatiei, autografe, discuri, fotografii si inregistrari deosebite.

Pentru luna decembrie 1990 fusese proiectata o aparitie televizata de trei ore, o retrospectiva la care sa fie prezenti si fosti membri ai formatiei. Nici acest eveniment nu a mai putut fi realizat.

Pentru continuarea istoriei trupei Phoenix, da rsi pentru alte detalii legate de trupe, de membrii ei fosti si actuali puteti accesa pagina wikipedia dedicata Timisorenilor. Intreaga biografie a trupei este disponibila pe www.fanclub.ro