FANCLUB.ro

Cu toate ca imi aduc aminte cu placere de aventurile din jurul casei din Radauti ( si ma bucur ca imi aduc aminte), de alergatura si bataile din jurul blocului de pe strada Mihai Eminescu din Suceava ( as putea adauga si prima tigara fumata intr-o buda din lemn, foarte aproape de blocul parintesc), prefer sa pun accent pe mediul normal pe care parintii mei incercau, cu efort, sa-l formeze in jurul meu, pe auditiile muzicale organizate de profesorul meu de limba engleza la care ma autoinvitam si pe grupul de prieteni mai in varsta decat mine pe care cu greu ii convingeam sa-mi imprumute discurile lor pe care le copiam imediat pe casete furate de la tata. Prima chitara n-a avut cine stie ce efect asupra mea. La 6 ani, cand am primit-o eram deja expert in ritmica metalo-ceramica, mai exact imi facusem mai multe seturi de tobe din oale si cratite, folosind lingura de lemn drept bete si vatraiul drept pedala de la toba mare ( de unde stiam eu la 4 ani ca exista o pedala la toba mare?).

Trebuie sa recunosc atractia mea irezistibila fata de ritm. Ma bucur ca intre timp am aflat si alte lucruri despre muzica, dar primul lucru care mi-a marcat frageda copilarie a fost ritmul. Abia pronuntam “banda de magnetofon” ( spuneam “abadica macafon”) in schimb stiam pe de rost toate inregistrarile din casa. Si bateam in tot ce nimeream. Asta pana cand am inceput sa aduc muzica in casa. Muzica pe care o ascultam in grupurile de prieteni, foarte diversa si din fericire de buna calitate. Diversitatea si calitatea, doua elemente vitale in formarea unei culturi muzicale. Dam pe repede inanite si ajungem in liceu cand am descoperit primele tobe adevarate ( ma rog) la Casa Pionierilor. Faceam cursuri de “foto” si intr-o zi, gresind usa, am dat peste o sala de muzica unde erau si tobele cu pricina, primul instrument care mi-a starnit o pasiune arzatoare. Neavand o trupa a scolii unde invatam, am devenit bateristul liceului rival, lucru care a starnit niste discutii pe care le-am uitat. In schimb nu voi uita niciodata prietenii cu care am cantat in primele formatii, oamenii cu care am impartit pentru prima oara magia cantatului intr-o trupa. Aproape orice motiv ne aduna in fata instrumentelor si a magnetofonului pentru a asculta muzica si face ceva cat mai aproape de cei pe care-i ascultam. Datorita lor interactiunea cu muzica a avut ca efect decizia de a ma pune in slujba artei pentru tot restul vietii. Am lasat in urma clubul de teatru si prima trupa in care am cantat : Boltz.

Anul 1990 a insemnat stabilirea definitiva in orasul natal Bucuresti. Eram innebunit de placere sa merg la cursurile de actorie, sa umblu prin cercuri artistice, sa ma simt in largul meu printre actori, muzicieni sau scriitori. Fanteziile mele in care ma gaseam pe o scena in fata unui public atent si admirativ deveneau din ce in ce mai palpabile. Fiecare zi din viata mea insemna cursuri, repetitii, spectacole si bineinteles distractie cat incape. N-am scapat aproape nici o ocazie de a gusta din placerile pe care ti le ofera acea perioada din viata. E adevarat ca uneori gustam cam mult, dar asta m-a ajutat sa selectez ceea ce-mi face bine. Excesele n-au dus niciodata la ceva bun. Mai ales la un moment dat cand risti sa devii victima lor.

Pe la inceputul facultatii, umbland pe holurile unuia dintre sedii am intalnit niste baieti cu parul lung care jucau tenis de masa. Am aflat ca acolo existau mai multe sali de repetitii unde isi faceau veacul tot felul de formatii mai mult sau mai putin cunoscute. O mica parte din cei pe care i-am cunoscut acolo mai activeaza pe scena. Asa i-am cunoscut pe cei cu care am format Alien. M-au luat in trupa ca solist vocal. Eu vroiam baterist. Dar imi placea si asa.Imi formam vocea la scoala, imi placea sa cant blues si incercam si alte genuri, deja visam turnee, petreceri si groupies. Si am fost foarte aproape. Nu aveam multe concerte, dar fiecare moment petrecut pe scena si alaturi de colegii mei era trait din plin. Am apucat sa aflu ce inseamna putin din fiecare. Dar cel mai mult imi placea pe scena, o voluptate care se amplifica la fiecare concert. Libertatea, fluxul de energie care circula intre scena si audienta devenisera ca un drog. Ma simteam capabil sa abordez orice gen, eram atras de tot ce faceau artistii pe care-i ascultam si cu care lucram. Imi doream din ce in ce mai mult si din ce in ce mai bun. Prima aparitie ca solist vocal invitat intr-un festival de jazz mi-a dat incredere in capacitatea de a deveni un interpret cu un ambitus stilistic in plina expansiune. Eram mult mai tras de latura spirituala, intelectuala a culturii muzicale decat de castigurile si retele de succes.

Am terminat facultatea si am plecat sa cant cu ceea ce avea sa devina formatia Voltaj ’88. Primul meu album, primele texte in limba engleza, primele semne ale unei implicari serioase in mica lume muzicala in care existam ( sau incepeam sa exist). Un alt vis implinit : sa-mi aud vocea pe un disc de vinyl. Am redescoperit placerea de a canta blues alaturi de Blue’s Convention si ulterior Big Mamou, cu riscul de a renunta la alte proiecte poate mai stabile. A urmat o noua descoperire : muzicuta. Apoi instrumentele de percutie. Pasiunea pentru world music m-a facut sa descopar cea mai consistenta sursa de inspiratie pentru muzica moderna, filonul din care am aflat despre instrumentele traditionale de percutie. O noua modalitate de a ma exprima, o noua deschidere spre latura organica a ritmului.

Imi doresc sa-mi evaluez calitatile evoluand pe cat mai multe scene din lume. Sa calatoresc cat mai mult, sa gust din cultura, mancarea si vinul cat mai multor tari. Existi ca artist doar daca te manifesti la un nivel global. Experientele din Austria si Franta mi-au confirmat acest lucru. Colaborarea cu membrii companiei Stomp a insemnat o experienta unica, senzationala in viata mea, a fost o perioada in care am invatat foarte multe despre respect, munca si spirit de echipa.

Momentul “Taverna” mi-a adus cea mai larga expunare, ajutandu-ma sa folosesc ceea ce am invatat pana in acel moment si sa cunosc cea mai mare parte a oamenilor valorosi din jurul meu. Deasemeni cele doua turnee alaturi de Timpuri noi, anul in care am fost impreuna cu Proconsul si recentele proiecte alaturi de Platonic Band, 4Given sau “13” mi-au dat ocazia de a folosi aproape tot arsenalul acumulat pana acum.

Cei pe care i-am cunoscut in toti acesti ani, cei cu care am lucrat, faptul ca m-am certat cu foarte putini dintre ei, increderea de care   m-am bucurat, curiozitatea patologica de a afla cat mai multe despre tot ce genreaza vibratii in jurul meu, emisiunile radio si TV la care am fost invitat, articolele scrise de mine sau despre mine ma fac sa cred ca drumul pe care am pornit este cel mai bine ales iar privilegiul de a face arta merita aproape orice sacrificiu.

In mod intentionat nu am mentionat nici un nume de persoana. Nu mi-as ierta-o daca as omite pe cineva. Toti au contribuit la ceea     ce-mi doresc sa numesc evolutia mea, m-au ajutat sa ma descopar. Datorita lor am incredere in mine.  Si le multumesc pentru tot. In plus, e bine de stiut ca intentionez sa fac muzica pentru tot restul vietii. Sa duc la bun sfarsit ceea ce am inceput.

Informatii mai exacte despre si numele, instrumentele si titlurile cu care am interactionat de-a lungul anilor puteti gasi in toate celelalte sectiuni ale acestui site.

ww.bertibarbera.com